Perioada de studentie la tehnica dentara

Viata de studentie, tocmai a inceput. Entuziasm, necunoscut, sperante, asteptari, temeri, un amestec de sentimente contradictorii. Nu a fost cel mai usor inceput, dar parea promitator. Pentru mine plecarea de acasa si departarea de familie a fost destul de greu de acceptat, insa tot sprijinul meu era iubitul meu care azi imi este sot.

Totusi sa nu ne departam tare mult de tema principala a acestei povesti, deci sa revenim la tehnica dentara. Aveam mentalitatea ca prezenta la cursuri si laboratoare este esentiala si nu era ceva gresit, as face la fel daca as mai repeta experienta unei facultati. Insa pentru mine era si practica la fel de importanta asa ca era momentul sa imi impart timpul asa incat sa le impac pe amandoua. Fiica tehnicianului la care facusem practica, de care vorbisem in scrierea de data trecuta, este medic stomatolog in Oradea, asa ca la recomandarea dansei am ajuns sa cunosc echipa de tehnicieni cu care ea lucreaza.

Cum era de fapt tehnica dentara la oras? Era total diferit de ce vazusem eu pana atunci. Am intrat intr-un laborator curat, aranjat si organizat pe departamente, nu era vorba doar de proteze si coronite metalo-acrilice, era altceva. Era un alt nivel. Mi-a placut! Constiincioasa fiind cum va spuneam, nu puteam renunta la cursuri mai ales fiind primul an in care prezenta conta destul de mult, in mintea mea. Acest laborator a fost destul de departe de oras, fiind situat intr-un cartier de langa oras, transportul local avea curse destul de restranse, deci accesul era cam limitat. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care prezenta mea la practica era redusa, drept urmare mergeam, stateam cateva ore, maxim poate am turnat cateva amprente, insa nu se puteau baza pe mine mergand asa rar. Nu avea sens sa ma invete ceva daca eu nu eram acolo cand era nevoie de mine.

Vazand ca nu era ceva productiv, am ales sa caut un alt laborator care sa imi fie mai accesibil in ceea ce priveste fuga dintre cursuri la practica. Daca pana acum mergeam undeva foarte departe acum ia ghiciti unde mi-am gasit loc de practica? Tocmai in spatele facultatii.

Sa trecem rapid si prin modul in  care m-am raportat la facultate. Fiind primul an, era si interesul si curiozitatea mai mare, se punea accentul atat pe prezenta la cursuri, cat si pe prezenta la lp-uri, deci nu imi permiteam sa lipsesc. Mi-am format si obiceiul de a-mi lua notite, de a fi activa si observam in sesiune ca datorita faptului ca am fost eu prezenta acolo stiam exact despre ce e vorba cu privire la informatiile ce ne erau livrate. Avantajul de a avea un minim de notiuni auzite din laboratorul batranelului, va spun sincer ca m-a ajutat chiar mult. Imi era mai usor sa inteleg despre ce se vorbea la cursuri si incepeam sa fac legatura intre ce vazusem acolo si ce auzeam aici. Pe masura ce trecea timpul, imi dadeam seama deja care erau cursurile la care se merita sa fiu prezenta si cele la care mai puteam sa renunt in favoarea practicii. Daca ar fi sa pun intr-o balanta facultatea comparativ cu practica din acest domeniu, cred ca ar fi un echilibru. Spun asta pentru ca la facultate asimilezi unele informatii, diferiti termeni, anumite cunostinte de care ai nevoie in practica si, de ce nu , chiar si in conversatia cu un posibil colaborator. Pe cealalta parte intervine manualitatea si dexteritatea de a pune in practica ceea ce aceasta meserie cere, fara de care estetica si functionalitatea lucrarilor nu ies la iveala.

Am inceput practica la acest laborator din semestrul al doilea din anul intai. A trecut ceva timp de atunci daca am fost nevoita sa caut in amintirile dupa snapchat sa vad exact perioada cand am inceput ca sa nu gresesc, uau timpul parca a zburat cand ma uit in trecut. Acum asteptandu-mi copilul pe lume mi se pare ca timpul sta pe loc.

Mai sunteti cu mine? Sper sa nu va pierd printre detalii.

Marele avantaj era locatia laboratorului, era mult mai usor sa imi impart timpul si nu mai pierdeam timp cu transportul. O zi din viata mea in acea perioada suna cam in felul urmator. Aveam cursuri si de dimineata si de dupa masa, cu pauze de cate 2-4 ore intre ele. Dimineata ma trezeam luam in graba tramvaiul spre facultate, dar nu inainte de a-mi pune cu mine toate cele necesare pentru o zi lunga, incepand de la apa, caserola cu mancare, halat, caiete, carti, incarcator de telefon pana la modele de studiu, ceruri si un minim instrumentar pentru modelat. Ajunsa la facultate pe jumatate adormita cautam caietul si pixul in mica debara din ghiozdanul de facultate pentru a lua notitele necesare de la curs. Cum acesta era gata si se ivea o pauza imi luam la revedere de la colegi si in 5 minute eram deja echipata in halat in laboratorul de practica. In acest laborator nu am ajuns tocmai la tanc pentru ca avea deja 2 practicanti care erau deja suficienti, dar a fost dragut ca m-a luat si pe mine si  cand nu erau ei acolo eram utila si eu. Aici am turnat amprente pana mi-au iesit pe nas si pe urechi, dar nu imi pare deloc rau, am stat la etapa de gips mult si bine, ajunsese deja sa fie o responsabilitate si cand ma intorceam la facultate asteptam sa termin repede ca sa ma pot intoarce sa termin de turnat amprentele.

A fost o perioada in care deja incepeam sa imi fac un grup la facultate si sa ma integrez, insa la fiecare invitatie de a lor in oras in pauzele dintre cursuri eu trebuia sa ii refuz pe seama responsabilitatii pe care mi-o asumam in cadrul practicii. Recunosc ca aveam momente cand imi doream sa fac orice alltceva decat sa stau si sa torn amprente, insa eram constienta ca de acolo trebuie sa incep ca sa ajung si mai sus. La un moment dat, recunosc ca ma simteam prost cand colegii imi ziceau “oh, noi mergem in oras, banuim ca tu ai de turnat amprente, faci atata practica cat noi toti la un loc”, aveam momente cand nu ma simteam apreciata pentru implicarea mea si imi venea sa renunt. Incurajata fiind de iubitul meu, am continuat sa merg, altfel probabil ma angajam la penny pentru niste bani pe care sa ii cheltui in oras. Sa nu va imaginati ca eram platita pentru practica, nici vorba, imi parea bine ca ma lasa sa fac cate ceva, da sa mai am pretentia la rasplata, neh.

Dupa ce am decis ca sa raman si o perioada din vacanta in oras pentru practica, mi-am cumparat o bicicleta pentru a-mi fi mai usor sa ajung de la chirie la practica. Fiind mai lejera cu programul, deoarece nu mai erau cursurile de la facultate aveam sa imi dedic toata ziua pentru practica. Asa ca in jur de 8 ore pe zi eram la practica turnand amprente si  cand mai prindeam loc dadeam si cu opaq, zi de entuziasm era aceasta. 

Am avut catva timp si pentru a merge in sat la parinti inainte sa reincep facultatea. Intrasem in anul doi de facultate si am inceput sa reiau si practica in acelasi laborator, aceleasi manopere. Fiind anul doi aveam sperante ca o sa inceapa sa imi dea si alte treburi de facut, insa nu a fost asa. Acest aspect m-a determinat sa caut un alt laborator, desi era atat de comod sa fie asa aproape de facultate, sigur era singurul la asa apropiere.

Asta e, am mers pe mentalitatea urmatoare, pe care va sfatuiesc sa o aplicati si voi, daca doriti, pe mine asta m-a ajutat. Nu vreau sa zic ca a fost usor sa schimb atatea locuri de practica si  sa ma integrez de fiecare data intr-un mediu diferit, sa ma adaptez metodelor de lucru din diferite laboratoare, insa m-a ajutat mult sa vad lucruri diferite si sa imi fac o idee mai in detaliu despre ce inseamna tehnica dentara – inseamna o tehnica – o tehnica pe care o adaptezi in functie de stilul tau de lucru intr-o oarecare masura. Perioada studentiei este perioada perfecta pentru a sari “din floare in floare” pentru ca atunci aproape oricare laborator te ia in practica pentru ca are nevoie de tine, iar tu de un loc in care sa inveti. Sa nu va faceti sperante la o rasplata financiara, eu mi-am facut si am ramas dezamagita, abia acum constientizez cu adevarat avanatjul de care am avut parte, avand posibilitatea si permisiunea de a invata si exersa in laboratorul cuiva pe timp de studentie.

Asa ca am inceput sa imi caut un alt laborator in care sa fac practica. Am si gasit, nu a fost atat de greu la cat de multe sunt disponibile. De data aceasta am fost atrasa de un laborator in care dispuneau de aparatura CAD/CAM. Aveam sperante mari, insa in zadar. Vreau sa fiu sincera si sa va spun ca a fost cred cea mai neplacuta experienta. De ce? Eram o adunatura de practicanti, fie ca aveam ce face fie ca nu, stateam acolo ca sa fiu de ajutor in caz de ceva, insa se mergea pe principiul primul venit primul servit. Asa ca daca ajungea altcineva in fata mea, eu in acea zi doar priveam, nu puneam mana sa fac ceva concret. Era greu sa fiu prima mereu avand cursuri si dimineata si dupa masa. Am stat un semestru, am vazut ca nu exista nicio sansa de a evolua asa ca am inceput din nou  sa caut alt loc. Hmm, cam instabila am fost nu? Imi cautam interesul, voiam sa invat si sa progresez. Era momentul perfect sa caut un loc in care sa simt ca se doreste sa se investeasca in mine.

Am reinceput cautarile prin februarie, daca nu ma insel, in martie am vazut un anunt al unui laborator care cauta practicanti. Era momentul sa ma interesez. Am sunat, mi s-a spus ca sunt chemata la interviu, deja parea ceva serios. Asa ca mi-am pus pe mine camasa si am mers la asa zis-ul interviu. De cum am ajuns am primit o foaie si un pix unde trebuia sa raspund la cateva intrebari pe urma am purtat o discutie libera cu seful laboratorului. Urma ca de ziua urmatoare sa incep din nou practica. Bineinteles, din nou de la etapa de gips, dar totusi cu speranta de a progresa repede, ceea ce s-a si intamplat. Motivul? Fata care era angajata pe postul de proteze urma sa plece si urma sa fiu pusa partial in locul ei. Aveam cunostintele minime pentru partea de proteze mobile, insa nu puteam fi un om de baza sau care sa aiba control total asupra lucrarilor sau responsabilitatea necesara pentru ca inca mai era cale lunga pentru a dobandi toate cunostintele. Dar in ciuda acestul fapt, totusi am inceput sa simt responsabilitatea si mi-am dat interesul cu atat mai mult.

Da, aici am simtit ca era locul in care se investea in mine, asta si pentru ca era oarecum nevoie de mine. Si am sa va spun de ce. Initial era nevoie de o noua angajare, insa volumul de lucru la proteze era mic, 2-3 pe luna maxim, asa ca era cam greu sa se gaseasca o persoana pentru angajare. Eu eram dornica de a invata si de a progresa, nu aveam pretentii financiare. Pentru mine fluxul de lucru era numai bun, avand si cursuri si timp oarecum in reprize la practica, insa am ajuns sa stiu cum sa imi impart timpul si lucrul. Adevarul e ca mai renuntasem la cateva prezente la facultate, am vazut ca fiind mult mai importanta practica in acest caz.

Si ca sa va dati seama de evolutia care s-a petrecut, trec direct la subiect, fara sa ma lungesc.

Mi-am luat inima in dinti si in scurta vacanta de doua saptamani in care am lipsit de la practica, i-am promis bunicii mele ca am sa ii fac o proteza inferioara totala. Zis si facut. Ei bine, dar aveam nevoie pe langa cunostinte (de care nu eram 100% sigura pe mine, dar bunica nu stia asta, va dati seama) si de un minim de instrumentar, aparatura si materiale. Parintii mei m-au sponsorizat cu materialele si un micomotor pe care si azi il folosesc si de restul aparatelor de care aveam nevoie, ma asteptau in garaj pline de praf, primite de ceva timp de la batranelul care incerca mereu sa ma ajute. Imi amintesc si azi cum mergeam la magazinele de materiale din oras si caram dupa mine materialele necesare, incepand de la linguri de amprenta pana la gips, acrilat, diferite solutii, perii si freze de prelucrat, lista ar putea continua cu un strict necesar mult si bine. Apropo, nu va imaginati ca am luat cantitati doar pentru cat aveam nevoie, pentru ca nimeni nu vinde asa, dar noroc ca nu expria repede, mi-am facut ceva provizii asa incat daca mai aveam clienti aveam de unde pentru tot satul lui buna-mea.

Si asa m-am apucat eu de prima proteza facuta fara supravegherea cuiva. Paream sigura pe mine, va spun eu ca bunica-mea era cea mai mandra ca va purta proteza facuta de nepoata. Eu insa aveam mici emotii cu privire la rezultatul final, era total firesc zic eu. Mi-am facut micul laborator in sufragerie, la nevoie chiar si in curte ca sa nu fac asa mare dezastru pe masa de lucru, adica masa din sufragerie. Cunoscatorii stiu ce inseamna realizarea unei lucrari dentare si importanta mentinerii curateniei intr-un laborator ca sa nu devina haos total, ei bine, doar o simpla imagine va transmit celor care nu faceti parte din domeniul acesta ca sa intelegeti si voi sustinerea parintilor si permisiunea de a transforma livingul si putin din bucatarie in ceea ce aveam eu nevoie-laborator dentar. Intr-o oala pe aragaz fierbe o macheta de proteza din ceara care trebuie curatata de ceara, introdus acrilatul, un material cu un miros puternic si pus la polimerizat(fier) in continuare. Am stropit putin aragazul mamei mele cu ceara, dar noroc cu solutiile de curatare si dezinfectare.

Vreau sa va spun ca au trecut de atunci cativa ani si bunica mea vorbeste, mananca, zambeste cu proteza facuta in living si in curte.

Am revenit la practica din laborator, cu putin mai mult curaj, insa fara sa zic la nimeni nimic pentru ca nu mi se parea ca ar fi locul potrivit sa imi exprim implinirea. Totusi, in continuare am fost controlata la fiecare lucrare, fiecare etapa, in continuare mi-am dat silinta sa invat si sa progresez, ideea nu era sa ma opresc aici.  

Cand nu aveam de lucru la proteze, eram si la gips sau dadeam cu opaq sau stateam langa unul altul pentru a mai spicui cate o informatie, cate o metoda de lucru. In cele din urma am inceput sa fiu invatata sa fac si partea de schelet metalic si pot spune ca m-a cucerit si eram fascinata ca fac si ceva nou.

Imi amintesc prima macheta pentru scheletul metalic a fost o punte totala, credeam ca e usor si ca voi termina repede. Ei bine, credeam doar. Mi-a luat ceva timp, mai ales ca am fost lasata sa o fac singura fara sa primesc un ajutor sau instructiuni precise referitoare la lucrare, in sensul ca eu tot faceam acolo dar nu eram convinsa ca fac bine ce fac. Am terminat-o intr-un final, dar fara sa primesc un feedback in ziua respectiva cu privire la corectitudinea ei. Asa ca doar in urmatoarea zi mi s-a spus ca am fost lasata sa o fac “de capul meu” pentru a urmari viziunea si indemnarea, fiind felicitata mi-am dat seama ca nu a fost atat de rau mai ales fiind o punte totala superioara, nu doar 2-3 elemente. Ei bine de aici incolo mai primeam si cate o macheta pentru metal sa fac, urmand sa prelucrez si metalul in timp scurt. Am fost recunoscatoare si ma simteam bine cand stiam ca iese ceva din propriile maini, chiar daca nu perfect in totalitate. Eram constienta ca nu aveam cum sa progresez atat de repede, asa ca aveam rabdare cu mine insumi.

Dupa 10 luni de practica in acest laborator, cea mai lunga perioada petrecuta in acelasi laborator ca practicant, am renuntat in cele din urma pentru a-mi urma visul.

Un vis pe care am sa vi-l deslusesc in cel mai scurt timp, asa ca stati aproape.